PRECIZĂRI. Ministrul Sănătății: Legea sănătăţii este depăşită, trebuie actualizată

PRECIZĂRI. Ministrul Sănătății: Legea sănătăţii este depăşită, trebuie actualizată
DECLARAȚIE. Mesajul lui Nelu Tătaru: "Îi invit pe cei care nu cred în existența noului coronavirus să treacă prin spitale. Rămâne acum ca fiecare manager să se poată pregăti pentru un eventual val doi"
Publicat: 14/05/2020, 12:23
Actualizat: 06/04/2021, 23:48

Unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi este necesară actualizarea Legii sănătăţii, întrucât aceasta este „depăşită”, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, în condiţiile în care raportul privind Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a arătat că au fost depistate mai multe deficienţe, una dintre acestea vizând planificarea reacţiei şi protecţiei faţă de criza sanitară COVID-19.

„Ceea ce s-a întâmplat la Suceava trebuie să reprezinte o lecţie pentru noi toţi. După ridicarea stării de urgenţă, vom avea mult de lucru pentru reorganizarea şi eficientizarea sistemului sanitar. Consider că, pentru încă o perioadă, unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea ministerului. Este nevoie şi de actualizarea Legii sănătăţii, pentru că actuala variantă este depăşită”, a afirmat Tătaru, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.ro.

Legea Sănătății, depășită

O echipă militară condusă de generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, în perioada 2 – 30 aprilie.

Secretarul de stat a transmis un raport ministrului Sănătăţii după încheierea misiunii, care arată că au fost depistate mai multe deficienţe privind planificarea reacţiei şi protecţiei faţă de criza sanitară COVID-19, precum şi în alertarea şi antrenarea echipelor medicale.

Conform raportului, conducerea instituţiei „nu mai era eficientă”, Consiliul medical nefiind convocat oficial din luna februarie, structura funcţională a spitalului era „redusă”, sectoarele în care erau internaţi pacienţii COVID -19, UPU funcţionau la o capacitate de „avarie” din cauza asigurării „minimale” cu personal – aproximativ 15%, iar protecţia personalului, cu excepţia unor persoane din UPU, Sectorul de Boli infecto-contagioase şi Sectorul Boli interne – COVID-19, era „inadecvată, necorespunzătoare, improvizată”.

Reluarea activității Consiliului medical

Documentul mai relevă că nu a fost asigurat managementul riscului de infectare în afara spitalului, iar capacitatea de testare era redusă şi „nu a reuşit să acopere”, în timp util, necesităţile de investigare.

„În data de 1 mai 2020 a fost predat un spital funcţional noii conduceri interimare care este legitimă şi beneficiază de încredere şi susţinere din partea întregului colectiv al spitalului, care are experienţă competentă managerială, are planuri clare, sistematice de acţiune, obiective bine stabilite, are autoritate şi potenţial de conducere corespunzător”, se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost reluate activităţile Consiliului medical şi Comitetului director la nivel „corespunzător” solicitărilor şi „s-a intensificat” colaborarea cu membrii Consiliului de administraţie al spitalului, iar documentele administrative – ROI, ROF, proceduri operaţionale, cerinţe şi circuite funcţionale, planuri de operaţionalizare şi reacţie specifice crizei sanitare COVID-19 au fost actualizate, analizate şi avizate.

„Spitalul este pregătit pentru escaladarea/descaladarea epidemică COVID-19. Sunt asigurate: protecţia individuală a personalului conform normelor legale, circuite funcţionale şi zone de diagnostic/tratament specifice crizei. Resursa umană este recuperată într-o proporţie importantă. Riscul de infecţie a personalului a fost diminuat la maximum (ţinută de protecţie, circuite funcţionale, antrenamente ale personalului, relaţii în serviciu)”, indică sursa citată.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în timpul misiunii, echipa condusă de secretarul de stat a luat măsuri privind protecţia individuală a personalului, stabilirea circuitelor funcţionale specifice, carantinarea instituţionalizată a personalului sănătos, controlul respectării normelor de protecţie individuală şi a circuitelor funcţionale de către angajaţii spitalului.

De asemenea, a fost elaborat un plan etapizat de operaţionalizare graduală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava pentru atingerea capacităţii de răspuns maximal şi s-au întocmit, avizat şi implementat procedurile, protocoalele şi ghidurile de practică – în diagnosticarea, tratarea şi îngrijirea pacienţilor COVID-19, iar întreg personalul medical a fost testat. Totodată, a fost crescută capacitatea de testare SARS-CoV-2 a unităţii.

Conform sursei citate, s-au proiectat un pavilion de triaj-admisie – TI pentru Sectorul Boli infecto-contagioase şi mai multe unităţi modulare de acces protejat pentru personalul spitalului: garderobă, sector echipare protecţie, decontaminare pentru fiecare acces/circuit în spital.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×